duminică, 23 august 2009

Celebritate





Copyright © Radu Nectaria 2010. All right reserved


Copyright © Radu Nectaria 2010. All right reserved

Ideea de la care am pornit în elaborarea acestui proiect mi-a fost alimentată de conceptul de “celebritate” în Arta Pop americană. Acest curent a fost pus permanent, atunci şi în contemporaneitate, în legătură cu, deja clasicul „consumism” şi implicit cu mass- media. Artiştii Pop făceau aceste referinţe explicite pentru a i se identifica sursa şi modul cum a fost adaptată “opera” la sursele şi resursele ei. Dar nu erau şi nici nu se doreau identici prin “idei” şi factură cu sursele lor în cazul starurilor de televiziune. Provocarea în cazul Artei Pop era astfel de a testa limitele acestei apropieri şi în lus era o critică la adresa consumismului prin care vechile sau tradiţionalele valori au fost sistematic înlocuite de mărcile “brand-urile” de consum (chiar şi ale mass- media). “Aceasă mişcare artistică a fost prefigurată ca un “nou umanism”, dar este mai mult decât un robot la indexul consumismului sau decât o parodie sentimentală a unui ideal. Nu este un stil internaţional, ci ia forme diferite la fiecare încarnare, în cazul de faţă Pop Art-ul American, iar standardele nu erau determinate de regionalisme, ci de modul de apropiere de societate într-un mod pozitiv decât negativ, dar în egală măsură şi o alternativă la împăstările şi emoţionalului abstracţilor. Este un hibrid, produsul celor două decade abstracte şi, în sine, este şi el mai mult abstract decât figurativ. Are mai multe în comun cu pictura post- abstractă a americanilor Ellsworth Kelly şi Keneth Noland, decît cu realismul contemporan.” Desigur că o asemenea înregimentare nu este tocmai corectă dintr-o altă perspectivă Pop Art-ul este o formă acerbă de realism “factual”, o radiografie în produse comerciale a unei naţiuni.
Copyright © Radu Nectaria 2010. All right reserved

O imagine Pop în primul rând, se află în alt context (al mediului) şi acest lucru era crucial pentru a marca diferenţa. Scoaterea din context şi, implicit, recontextualizarea pot fi considerate leitmotivele Pop Art-ului. În al doilea rând, mass- media era mai puţin inertă şi mai complexă
decât viziunile Pop. Rapidul succes al artiştilor Pop, era asimilat de public cu al starurilor TV sau a celor din industria muzicală. Dacă în anii ‘50- ’60 noile referinţe artistice pentru public sunt create de artişti expresionişti abstracţi, acum artiştii Pop ofereau alte întrebări pentru arta modernă. “cât de aproape poate fi o operă de artă de sursa sa, suficient cât să-şi păstreze identitatea sau cîte tipuri de semne poate avea arta deodată”? Acest joc dintre asemănare şi conţinut mi-a fost sugerat de modul cum înţelegeau şi foloseau noua imagine a mass- media artiştii Pop.
Decupajele mele scot în acelaşi mod ca viziunea Pop a anilor 1950, imaginea din context şi o plasează într-un spaţiu abstract. Pentru că reprezintă modul cu am înţeles eu Arta Pop americană şi modul cum reflectez asupra exprimentelor acestor artişti. În cazul meu, arta Pop mi-a oferit sugestii şi direcţii de experiment (“zestrea” experimentelor Pop de până acum imi conferă o gigantică bază de date a termenilor de comparaţie), pornind de la mărcile de care se foloseau în demersul lor. Celebritatea este o componentă definitorie a consumismului de atunci şi în egală măsură a celui actual, dar a fost şi un mijloc pentru aceşti artişti de a-şi construi propriul Mit. A fost deci o tentaţie chiar şi pentru artistul însuşi de a se folosi de slăbiciunile omului afectat de consumism, dar şi o poziţie la fel de actuală şi de aceea readucerea acestor artişti ca simboluri ale celebrităţii în discuţie este la fel de potrivită şi astăzi ca şi atunci.

Copyright © Radu Nectaria 2010. All right reserved


Copyright © Radu Nectaria 2010. All right reserved

Demersul meu pe care îl voi dezvolta în acest proiect este o dezvoltare a conceptului care a făcut obiectul proiectului de licenţă. Este un demers în spiritul autentic postmodernist, citatul postmodern, care constă în revederea-reluarea şi meditaţia-regândirea asupra ideilor şi mecanismelor Pop care au schimbat lumea artei.

Problema stă de fapt în modul cum percep eu Arta Pop. Mă întorc la acest moment nu neapărat cu critica socială pe care a avut-o atunci, ci pentru a extinde limitele ei şi în pictură. Şi astăzi sunt actuale problemele legate de consumism şi efectul metamorfozant al mass-media şi vedetelor acesteia.
Proiectul cuprinde o serie de opt lucrări în care sunt decupate şi colate figurile a patru importanţi artişti Pop: Andy Warhol, Pauline Boty, Roy Lichtenstein, Tom Wesselman., propunându-mi să aibă dimensiunile de 1m/ 2m. Selecţia pe care am operat-o privind cromatica pe care o voi introduce are drept scop imitarea colajului cromatic cu care operau artiştii Pop ai anilor 60. Pe lângă scopul de a creea un context abstract al fragmentelor de realitate “refolosite”, scopul acestor artişti era şi de a sugera o cromatică aemănătoare cu produsele mecanizate al mass-mediei- reclamele multicolore, publicitatea, mărcile, imaginile tv, toate acestea în spiritul aceluiaşi consumism la care protestau sau pe care îl indic artiştii respectivi. Scoaterea din context şi introducerea mărcilor sau imaginilor consumismului al vremii respective, era un experiment în spirit autentic dadaist, prin care obiecte din lumea cotidiană devin purtătoare de mesaje şi sensuri estetice datorită conceptului care le susţine, dar şi o critică la adresa conceptului tradiţional de “capodoperă”. În egală măsură, în modernitatea exista tentaţia tot mai mare de a şterge sau elimina amprenta autorului, amprenta sa fizică sau atracţia pentru arta “produsă” de maşină (vezi fascinaţia pentru noul produs al moderniăţii- maşina). Astfel, artiştii Pop se integrează în acest cerc de idei, elaborând o artă care demitizează poziţia “artistului”. Sunt reprezentări în care decupajele din realitate, introduse de data aceasta în spaţiul artei, nu mai poartă indiciile autorului. Important pentru sensul şi libertatea acestui tip de demers este eea ce spune Paolozzi în 1955 :“ simbolurile pot fi integrate în diferite moduri. Ceasul ca maşină sau bijuterie, uşa ca un panou sau obiect de artă, camera ca un lux sau necesitate”. Astfel putem găsi ideile lui Paolozzi ca foarte convingătoare pentru o definire a dezvoltării Artei Pop: un gust pentru cultura populară, încrederea în calitatea pluri- evocarea a imageriei, sensul jocului interdisciplinar între tehnologie şi om.

De aceste idei m-am folosit în egală măsură în demersul meu. Mărcile celebrităţii de care mă voi ocupa se integrează în atracţia artistului post- modern de a şterge limitele dintre artă. Astfel, pictura nu mai înseamnă doar pigmenţi şi ulei, aşa cum, în alt caz, nici sculptura contemporană nu se mai limitează la materialele tradiţionale. Tehnica mecanică, automată a serigrafiei defineşte foarte bine ceea ce cred eu, şi într-adevăr este, modernitatea în artă. Iniţial, tehnica serigrafiei servea metrajelor, deci era folosită pentru produse decorative. Ori tocmai această ierarhie a materialelor “nobile” (considerat tradiţional prin raport cu funcţia căreia servea) şi cele “comune” este răsturnată în modernitate. Arta modernă nu mai are un spaţiu privilegiat “estetic”, ci încearcă să se apropie tot mai mult de realitate, prin toate mijloacele şi să se confunde cu ea, iar genurile, ierarhiile, nu mai au nici o valoare pentru artitul modern. În plus, fascinaţia de a împingele limitele artei de la statutul privilegiat al Artistului şi până la maşină – mecanizat (care constituie elemetul care a marcat cultura modernă, deci indirect şi artistul modern) a făcut parte din experimentele Dada şi continuatorilor lor (inclusiv artiştii Pop) până în post- modernitate.


Copyright © Radu Nectaria 2010. All right reserved